FC Brașov a debutat cu o victorie în actuală ediție a Ligii I: 1-0, în deplasare, cu nou-promovata FCM Târgu Mureș. Golul victoriei brașovenilor a fost marcat de Vali Badea în minutul 68, după o centrare perfectă a lui Chipciu.
Prima repriza a jocului de la Târgu Mureș a fost echilibrată, Vancea și Român de la gazde, respectiv Cristescu și Cristi Ionescu de la oaspeți, ratând cele mai mari ocazii de a marca. Repriza secundă a fost dominată de elevii lui Daniel Isaila și Dănuț Oprea, iar Vali Badea a deschis scorul în minutul 68, după o centrare perfectă a lui Chipciu. Din minutul 77, stegarii au evoluat în inferioritate numerică, Majernik fiind eliminat pentru un fault asupra lui Român. Finalul jocului a aparținut gazdelor, însă Mînca a fost imbatatabil. Etapa viitoare, FC Brașov va juca pe teren propriu, duminică, de la ora 19.00, cu Universitatea Cluj.
„A fost un joc foarte spectaculos, cu multe faze de poartă. Îmi felicit băieții din tot sufletul pentru efortul depus și pentru cele 3 puncte obținute în acest joc. Este o victorie importantă pentru noi, obținută împotriva unei echipe bune. Această victorie ne dă entuziasm și încredere pentru jocurile care urmează. Vali Badea avea nevoie de această reușită pentru că a venit la Brașov după o perioadă mai puțin fastă în cariera sa. Eliminarea lui Majernik mi s-a părut ușoară”, a spus Daniel Isailă, antrenor FC Brașov, pentru www.fcbrasov.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER